Lupi în piei de oaie la Biserica Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon Bârlad Vaslui 😲


Mare Sărbătoare și Praznic Împărătesc 💥

Astăzi, Luni, 13 Iunie 🙏🏻

SFÂNTA TREIME 💥

Mă trezesc dis de dimineață, ora 05:30 să mă pregătesc cum se cuvine, pentru a putea merge la Biserica Ortodoxă de care aparțin, pentru a putea sărbători după cuviință 🙏🏻

Nici pe departe să-mi treacă prin cap că s-ar putea repeta una și aceeași situație, adică…

Să fiu dat afară din Biserica, fără un motiv bine întemeiat

Termin repede cu toate pregătirile pentru plecare și nici nu mi-am dat seama cât de repede trecuse timpul,

Deja era ora 06:30 ✅

Am vrut să plec mai devreme, deoarece, mă puteam închina în liniște pe la Sfintele Icoane, fără să fiu deranjat și la rândul meu să deranjez pe alții 🙏🏻

Înainte de a intra în prima încăpere a bisericii, numită și naos, m-am oprit relaxat în curtea bisericii să fac niște fotografii cu telefonul Mobil ✅

Aici, văd că n-am avut nici o problemă 🙏🏻

Întru în naos, la intrare în biserică, cu gând curat să mă închin și să fac niște fotografii, nimic altceva 🙏🏻

PRIMUL OBSTACOL – FEMEIA CARE ESTE NOU PROPUSĂ, DE NOUL PREOT PAROH, CĂPRIȚĂ, SĂ SE OCUPE CU ÎNTREȚINEREA CURĂȚENIEI BISERICII ȘI VÂNZARE DE LUMÂNĂRI ȘI OBIECTE BISERICEȘTI 😲

De cum ma văzut că întru în biserică, imediat mi-a ieșit în întâmpinare cu mare scandal spunându-mi că nu am voie în biserică, asta deoarece, este prea devreme, prea dimineață pentru ia, și îi fac mare tulburare și necaz.

Mi-a spus foarte clar că ia nu mă cunoaște pe mine căci niciodată nu ma văzut la biserica, venind, dar nu sa întrebat, oare de ce, motiv ( masca și mascarada din biserica )

Am lăsat-o să-și țină predica vazindu-mi de ale mele ✅

Timp în care am scos telefonul Mobil să fac niște fotografii, căci parcă știam ce va urma 🤔

Era la intrare în naos…

Ea văzînd așa ceva, mi-a spus că nu este corect așa ceva să filmez s-au să fac poze în biserică, loc public, dealtfel, fără acordul ei direct și cel al preotului paroh al locului 🤔

Eu i-am transmis pe cât posibil de calm, că biserica este un loc public, casa lui Dumnezeu 💥 și că dealtfel, nu se poate întâmpla nimic 🙏🏻 dacă fac niște fotografii s-au mici filmulețe video……….

Ea tot susținea sus și tare, că nu mă cunoaște și prin așa ceva, pot să o pun într-o situație neplăcută, datorită și faptului că nu mă cunoaște ✅

Văzînd așa ceva dau să întru în biserică să mă închin, ia repede după mine 😲

Încep să mă închin dar după cum văd deja, nu am voie și mă oprește forțat 😲

Văzînd așa ceva, m-am gândit măcar sa fac niște fotografii, zis și făcut, fapt pentru care la sunat pe preotul paroh al bisericii, terminasem de făcut fotografiile,

Aceasta este femeia din biserica care se ocupă cu ordinea și curățenia din biserica și vânzarea de bunuri și produse bisericești 😲😲😲

Imagine surprinsă în biserică, dând telefon preotului paroh al bisericii, care încă nu venise la ora respectivă, 06:30

Nu a trecut nici 5 minute, și intră pe ușa bisericii, val vârtej, preotul paroh foarte speriat ca și această femeie, de situația neplăcută și neașteptată, practic pentru cei doi, era o situație neplăcută și alarmantă care necesită anunțarea poliției, deoarece m-au amenințat cu poliția 😲😲😲

Lupi în piei de oaie 🤔

Preotul paroh îmi spune că ce sa întâmplat de am venit așa de dimineață pe capul bietei femei ca să o sperii și pe dânsul să-l tulbur să numai poată sluji cum trebuie…

El continuă cu un tupeu maxim de nesimțit și îmi spune că el nu vine la mine acasă să mă deranjeze ce reguli fac, așa că nici eu nu trebuie să-l deranjez la casa lui 😲😲😲

Eu am stat așa puțin contrariat, de tupeul său, după care i-am spus cu curaj…

Eu nu v-am deranjat pe dvs niciodată, acasă, după cum prea bine știți…

Iar cât vine vorba despre biserica, care este un loc public și deschis pentru oricine, oricând, trebuie să știți că biserica este casa domnului și nici pe departe casa dvs

El spune atunci, că este mai bine să ne vedem fiecare de treburile fiecăruia iar lor să le dau pace, altfel, cheamă poliția 😲😲😲

Ce tupeu maxim și nesimțit 🤔

Dacă am văzut așa ceva i-am lăsat în plata Domnului 💥 și mi-am văzut de ale mele, plecând acasă 💖

Indiferent de Situație 🙏🏻

Slavă lui Dumnezeu 💥 pentru toate 🙏🏻

Postati un comentariu ... Multumesc Frumos...